Fenomene inexplicabile în pustia Ierusalimului: Cum a hrănit Sfântul Eftimie 400 de oameni cu pâine pentru zece
În secolul al IV-lea, pe vremea împăratului Gratian, s-a născut la Melitina, în Armenia, cel ce avea să fie cunoscut drept Sfântul Eftimie cel Mare. Venit pe lume dintr-o mamă considerată stearpă, numele său, care în greacă înseamnă „voie bună”, avea să devină sinonim cu speranța și miracolele. La 29 de ani, Eftimie pornește către Ierusalim, unde se retrage într-o peșteră. Aici, faptele sale devin legendare: când nu avea pâine nici pentru zece, a reușit să sature 400 de călători.
Cum a transformat Eftimie vieți și a sfidat imposibilul: Povestea celor trei fii ai unei femei sterile
Faima sa ajunge și la Terevon, un saracin disperat, care își aduce soția stearpă la Sfânt. Convins că rugăciunea părintelui poate aduce rod, Terevon îi cere ajutorul: „Știu să mă plec, cinstite părinte, că te va asculta pe tine Dumnezeu… roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiască nouă fiu.” Eftimie îi binecuvântează, pecetluind femeia de trei ori cu semnul Crucii și profețind: „Iată, vă va dărui Dumnezeu trei fii, parte bărbătească.” Și minunea se petrece exact cum a spus.
Apărător al credinței și model de asceză: „Nu l-am cunoscut niciodată mâncând sau vorbind fără nevoie”
Dincolo de miracole, Eftimie a fost un pilon al dogmelor creștine, luptând cu Nestorie și numindu-l pe Chiril al Alexandriei „luptător și învățător al dreptei credințe”. El mărturisea atât nașterea veșnică a Fiului din Tatăl, cât și pe cea din Fecioară, recunoscând în Hristos două firi, unite, dar neamestecate. Ucenicii săi povestesc despre el ca despre un om al disciplinei: nu mânca ori vorbea decât la nevoie, iar somnul îl gusta ținându-se cu ambele mâini de o frânghie, doar pentru a-și ostoi nevoia firii.
Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani, lăsând o moștenire a credinței și a imposibilului devenit realitate. Așa cum în zilele noastre, medici la limita resurselor găsesc soluții pentru a salva vieți atunci când totul pare pierdut, și Eftimie a arătat că voința și credința pot deschide drumuri acolo unde nimeni nu le vede. Poate, în fața propriilor noastre încercări, curajul și rugăciunea ne pot schimba destinele, așa cum au făcut-o odinioară în pustia Ierusalimului.